Localizată în satul Filioara, comuna Agapia, Judeţul Neamţ, biserica „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel“ a fost construită în anul 1948 pe locul unei bisericuțe vechi din lemn din 1855. Cea dintâi biserică din satul Filioara se presupune că ar fi fost zidită în jurul anului 1794, pe locul unei vechi chilii, amplasată, în preajma dealului Filioru.
Găsim referiri la satul Filioara încă din secolul XV-XVI, într-un act de la Petru Voievod, din 21 noiembrie 1596. Dintr-un document de pe vremea lui Iancu Voievod, se cofirmă numele de Hilioara al acestui sat. Mai găsim referiri despre satul Filioara în Catagrafile din 1820 şi 1839, în care aflăm că numărul locuitorilor era de 39, respectiv 71. Catagrafia din 1839 atestă că Filioara aparţinea Mănăstirii Agapia.
Voluntariatul este o modalitate de a învăța și de a exersa iubirea față de orice om, de a face bine, fără vreo plată, prin prisma iubirii lui Dumnezeu
Primul folos al rugăciunii este pacea sufletului și mulțumirea duhovnicească. Oriunde ești, ești liniștit; orice faci, ești mulțumit, știind că toate sunt rânduite de la Domnul.
Prin jertfa liturgică se spală păcatele celor ce se pomenesc şi li se scot părticele şi, totodată, prin această jertfă dumnezeiască ni se oferă în dar cina Domnului, adică Trupul şi Sângele lui Hristos.
Această biserică este cunoscută în prezent, mai ales datorită Icoanei Făcătoare de minuni a Mântuitorului, care plânge cu Sfântul Mir. Minunea s-a repetat de foarte multe ori din data de 15 decembrie 2002.
Icoana pe lemn a fost cumpărată în 2002, de la magazinul Petro-Dava din Piatra Neamţ, de Domnul Gheorghe Bâzgan şi a fost oferită în dar domnului M. Iliescu din Filioara. După ce a stat aproape 40 de zile în Sfântul Altar, ea a fost sfințită de paroh. Erau mulţi oameni la uşa altarului şi preotul a început să citească rugăciunile de sfințire pentru icoana Mântuitorului şi, neîndurându-se de mulțime, s-a oprit din citit, întrebându-se in inima sa: „Doamne, dacă nu am citit toate rugăciunile, oare s-a sfințit icoana?” În nedumerirea lui, după alte câteva minute, până să înceapă Sf. Liturghie, copiii paraclisieri din Sfântul Altar au observat că aghiazma cu care fusese stropită se prefăcuse în Sf Mir. Icoana a primit Harul. Din aureola Mântuitorului şi din șuviţele de păr curgea Sfântul Mir (plânge cu Sf mir).